Grande.

În primul rând “La mulţi ani”!Daca în alţi ani mai scriam câte o postare sărbătorească în perioada Crăcinului, ori a Revelionului, anul ăsta am stat departe de calculatoare şi aproape de familie şi prieteni. În concluzie, să aveţi un an mai bun ca anteriorul, să vă împliniţi toate visele (şi alea neortodoxe ) şi să fiţi sănătoşi, că boala vine singură! 🙂

Ca să fie treaba, treabă hai să vă povestesc cum m-am pregătit eu să intru în 2012. Am fost la hipermarket, pe 30 decembrie, ca lumea bună, să cumpar cele trebuincioase. Mare aglomeraţie, mare, am surfat printre raioane, am făcut slalom printre cretini, ne-am bătut pentru un coş, iar într-un final, am ajuns la casă. Altă distracţie, alt timp pierdut, câteva case deschise şi mitocănie din plin.

Într-un final am reuşit sa iesim din mulţime şi recalculând plata cam mare, am scos bonul să văd unde-i problema. Printre altele, vroiam să gătesc o ceafă de porc…aşa ca pentru băieţi . Prima pe bon era o Grande Ceafă iar a doua o ceafă de porc fără os. Mare agitaţie, de când s-o fi chemând ceafa Grande, de unde-or fi scos ăştia aşa o specialitate ?!:). O fi din porc superior, ugandez ori papaguinez. Ne învârtim un pic prin parcare, oricum nu mai era nimic de făcut dacă plecasem de la casă, iar pentru 20 de lei nu mai făceam baie în mulţime nici să mă baţi.Trec 2-3 minute şi mă luminează Teo: Tu n-ai cumpărat cumva ness?; Ba da, zic!; Şi ăla cum se cheamă?; Grande !; Şi-aici ce scrie? uitându-se la bon?; Grande cafea şi-am tăcut mâlc 🙂 .

Pe semne, trebuie să port ochelarii şi pe stradă să nu mai creadă unii şi alţii c-oi fi vreo arogantă!:)

Zi frumoasă!

Advertisements

5 thoughts on “Grande.

  1. Și eu, tot cu familia și departe de net mi-am petrecut sărbătorile. Și ce bine a fost!
    Eu nici nu mă uit la bon după ce plătesc pentru că nu vreau să mă enervez de pomană dacă m-au păcălit, așa că-mi cruț nervii.
    Un an nou bun să ai și tu, cu dorințe de-alea (mai ales) neortodoxe împlinite, că alea dau farmec vieții! :-*

Cine are păreri,are

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s