Cine moare?

…pentru multi dintre voi o sa fie patetica iar pentru multi dintre noi e un soi de ceas desteptator

CINE MOARE?

de PabloNeruda

Moare cate putin cine se transforma in sclavul
obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi
traiectorii; cine nu-si schimba existenta; cine nu
risca sa construiasca ceva nou; cine nu vorbeste cu
oamenii pe care nu-i cunoaste.

Moare cate putin cine-si face din televiziune un guru.
Moare cate putin cine evita pasiunea, cine prefera
negrul pe alb si punctele pe “i” in locul unui
vartej de emotii, acele emotii care invata ochii sa staluceasca,
oftatul sa surada si care elibereaza sentimentele inimii.

Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este
nefericit in lucrul sau; cine
nu risca certul pentru incert pentru a-si indeplini un vis; cine
nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte sfaturile
“responsabile”. Moare cate putin cine nu calatoreste; cine nu
citeste; cine nu asculta muzica; cine nu cauta harul din el insusi.

Moare cate putin cine-si distruge dragostea; cine nu se lasa ajutat
Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si de mila si
detestand ploaia care nu mai inceteaza. Moare cate putin cine
abandoneaza un proiect inainte de a-l fi inceput; cine nu intreaba
de frica sa nu se faca de ras si cine nu raspunde chiar daca
cunoaste intrebarea. Evitam moartea cate putin, amintindu-ne
intotdeauna ca “a fi viu” cere un efort mult mai mare decat simplul
fapt de a respira. Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o
fericire splendida. Totul depinde de cum o traim… Daca va fi sa te
infierbanti, infierbanta-te la soare Daca va fi sa inseli,
inseala-ti stomacul. Daca va fi sa plangi, plange de bucurie. Daca va
fi sa minti, minte in privinta varstei tale. Daca va fi sa furi, fura
o sarutare. Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica. Daca va fi sa simti
foame, simte foame de iubire. Daca va fi sa doresti sa fii fericit,
doreste-ti in fiecare zi…

Iertarile

De mai bine de doi ani , de cand am blog , versul “Eu, tristul, cel mai liber dintre toti” troneaza pe prima pagina, negasind vreodata unul mai potrivit, sa-l inlocuiasca. Undeva pe la inceputuri se gasesc ratacite vreo doua strofe din aceasta poezie dar astazi am decis s-o public ,aproape, in intregime. Se numeste “Iertarile” si este scrisa de Adrian Paunescu iar daca va place puteti s-o ascultati pe acorduri de chitara interpretata de Ducu Berti.


Iertarile

tu să mă ierţi de tot ce mi se-ntâmplă
că ochii mei sunt când senini când verzi
că port ninsori sau port noroi pe tâmplă
ai să mă ierţi altfel ai să mă pierzi

văd lumea prin lunete măritoare
şi vad grădini cu arme mari de foc
sub mâna mea deja planeta moare
şi în urechi am continentul rock

[…]

ai să ma ierţi că nu pot fără tine
şi dacă n-ai să poţi şi n-ai să poţi
mie pierzându-te-mi va fi mai bine
eu tristul cel mai liber dintre toţi

[…]

ai să mă ierţi în fiecare noapte
şi-am să te mint în fiecare zi
şi cât putea-va sufletul să rabde
cu cât îţi voi greşi te voi iubi

Mircea Dinescu: La berarie


7fc9
Nu mai e bere la berărie.
Mor cartiere, latră tramvaie,
Pe umejoare ruguri de paie
Se coc eretici de meserie.
Doamnă cerneală, du-te-n pâraie.
Fă-te pădure, doamnă hârtie.

Pute-a cutremur. Ţin-te de clanţă.
Iar e de lucru la manutanţă,
iar o să facă proştii avere
şi-or să admire de la distanţă
curajul nostru crescut în sere.

Şi-n timpul ăsta poetul scrie
şi-n vremea asta Irod chiar taie,
smerit dospeşte orzu-n hârdaie
surd la revolte şi la mânie,
preabotezate sfinte Sisoaie
nu mai e bere la berărie!”

Poveste

e4dcde Marin Sorescu

Sufletul tau fuctioneaza cu lemne,
Iar al meu cu electricitate.
Dragostea ta umple cerul de fum,
A mea e din flacari curate.

Totusi vom mai merge impreuna
O buna bucata de pamint,
O buna bucata de cer,
O buna bucata de luna.

Vom fi fericiti pentru iarba
Si pentru lac,
Vom ride pentru copac,
Vom slavi drumul drept cu cite-o gura.
Si vom tine un moment de reculegere
Pentru fiecare cotitura.

Ne vom lua dupa umbra mea
Care merge inainte,
Ne vom lua dupa primul gind,
Ne vom lua dupa doua-trei cuvinte.

Pina cind ne va iesi in cale
Sfinta Vineri
Sa ne spuna printre altele
Ca nu mai sintem tineri.

Si ca ea n-o sa ne mai dea de-acum
Nici electricitate pentru flacara,
Nici lemne pentru fum.

Umbra


E umbra aceasta pe care 7d0a
O semeni în sufletul meu
Cu mila si trista mirare
Voi duce-o cu mine mereu.

Si-apoi într-o zi oarecare
In care-mi vafi cel mai greu
Voi pune-o în vechi calendare
Duminica trupului meu.

R: Fiori prin mine umbla si nu am trebuinta
Te rog pe tine umbra sa redevi fiinta.

2.Flamând de iubirea întreaga
Pe vremi cu amurg mohorât
Când zorile noaptea-si dezleaga
Ma satur c-o umbra si-atât.
Si sufletul meu te mai roaga
Magnetic catarg doborât
Tu umbra tacuta si draga
Aseaza-ti fularul la gât.

3.O umbra se-nchide în mine
O umbra prin mine trecu
E atâta de rau ca e bine
E atâta de mult daca e nu.
Bacovia-si iese din sine
Si râde în “a” si în “u”
O umbra în viata ma tine
Si umbra aceea esti tu.

Ca bine zice Alifantis…vremea si starea zilelor astora in care iarna glumeste cu noi te fac sa te afunzi in butoiul cu melancolie…

Tu sa ma ierti…

918aTu sa ma ierti de tot ce mi se-ntampla

Ca ochii mei sunt cand senini cand verzi

Ca port ninsori sau port noroi pe tampla

Ai sa ma ierti, altfel ai sa ma pierzi

Ai sa ma ierti ca nu pot fara tine

Si daca n-ai sa poti si n-ai sa poti

Mie pierzandu-te-mi va fi mai bine

Eu, tristul cel mai liber dintre toti.

Cu drag


N-o sa inteleg niciodata cum pot sa existe oameni care se bucura de nefericirea celor din jur… si nu inteleg ce rost are razbunarea!? In momentul in care ceva frumos se termina urat nu ies in evidenta decat partile rele si nu se mai gandeste nimeni la momentele alea atat de multe si atat de frumoase… n-o sa inteleg niciodata de ce la final incepem sa calcam in picioare toate amintirile pe care , zic eu, trebuie sale pastram in suflet pt noi ….sa ne hranim din ele cand ne e greu. Nu-mi plac sfarsiturile….totusi fara sfarsituri n-avem parte de noi inceputuri

Lauda omului

de Nichita Stanescu

Din punctul de vedere-al copacilor,
soarele-i o dungă de căldură,
oamenii – o emoţie copleşitoare…
Ei sunt nişte fructe plimbătoare
ale unui pom cu mult mai mare!

Din punctul de vedere-al pietrelor,
soarele-i o piatră căzătoare,
oamenii-s o lină apăsare…
Sunt mişcare-adaugată la mişcare
şi lumina ce-o zăreşti, din soare!

Din punctul de vedere-al aerului,
soarele-i un aer plin de păsări,
aripă în aripă zbătând.
Oamenii sunt păsări nemaiîntâlnite,
cu aripi crescute înlăuntru,
care bat plutind, planând,
într-un aer mai curat – care e gândul!

Oamenii-s diferiti, incep…incerc sa invat asta!